Cascada 7 Izvoare și Lacul Scropoasa prin Cheile Zănoagei – 28.05.2022
Vă propunem un traseu ușor prin Munții Bucegi pe cât de ușor este pe atât de spectaculos în obiective: Lacul Scropoasa, cu turcoazul său ireal, Cascada 7 Izvoare și Cheile Zanoagei.
Lacul Scropoasa , situat în inima Munților Bucegi, la o altitudine de 1197 metri este de o frumusețe încântătoare . Întinderea de apă ce are o culoarea smaraldului și zona pitorească din jurul său te vor surprinde.
Cascada 7 izvoare este una dintre minunile pe care natura le-a făurit în țara noastră, pe valea Ialomiței, între lacurile Bolboci şi Scropoasa. Legendele spun că apa care izvorăște din munți are proprietăți magice, însă nimeni nu a reușit să afle cărui fapt i se datorează acest lucru. Mai mulți specialiști, inclusiv străini, au încercat să descifreze fenomenul, dar modul în care apa este purificată rămâne un mister.
Cheile Zănoagei au un peisaj spectaculos datorită diferențelor de nivel pe care le parcurge râul Ialomița. Aici poți admira cascade și pereți înalți de 200 de metri, printre care își face drum apa și o vegetație bogată.
Durată traseu: aprox. 5-6 ore dus – întors
Diferența de nivel : aprox. 550 m
Lungime traseu : aprox. 10 km
Dificultate: ușor
Condiţie fizică: bunăEchipament obligatoriu:
– Bocanci impermeabili
– Pantaloni drumeție (fără blugi)
– Tricou sintetic +Tricou de schimb
– Jachetă munte impermeabilă și antivânt
– Rucsac
– Sandvisuri
– Fructe
– Apa
– Ciocolata
– Lanternă frontală
– Ochelari de soare
– Bete trekking
– Parazăpezi
– Cremă protecției UV Tarif eveniment : 100 lei/ pers. Prețul include:
– organizare eveniment
– asistență turistica
– ghizi montani autorizați de Ministerul Turismului
– echipament colectiv (stații de comunicare, GPS, spray autoapărare împotriva animalelor, trusa de prim ajutor)
– consultanta in domeniul montan ( echipament, alimentație, condiție fizica).
Rezervările se fac telefonic sau WhatsApp la numărul 0757522960 Elena , sau prin e-mail la adresa : contact@wakeupandlive.ro.
până la data de 26.05.2022, orele 16.00.
Plata se va face prin transfer bancar in contul Asociației .Regulament:
• se merge în monom (unul in spatele celuilalt)
• se respectă regulile stabilite de organizatori
• nu se depășește liderul grupului
• nu se rămâne nesupravegheat pe traseu
• nu se bruschează, împinge sau împiedică turistul aflat în fața ta
• orice problemă apărută pe traseu între participanți este rezolvată de organizatori pașnic, te rugăm să informezi liderul grupului.Alte mențiuni:
– ne întâlnim sâmbătă dimineață, te vom anunța pe WhatsApp (telefonic sau email ) unde și la ce ora atât dacă plecăm împreună din Pitești sau dacă ne întâlnim la locul de unde începe traseul. Ne cunoaștem și plecăm spre destinație.
– participanții la evenimentele organizate de Asociatia Wake Up and Live trebuie să semneze pe propria răspundere, că în baza contractului citit, sunt responsabili de propria persoană.
– in cazul în care un participant nu poate veni în drumeție, banii plătiți se returnează doar cu aducerea unui înlocuitor.
– ne rezervăm dreptul de a modifica traseele și programul dacă situațiile meteo nu sunt favorabile pentru a ne îndeplini obiectivele.